Era o seară geroasă de Ianuarie. La finalul penultimei ore, am plecat în sala de sport pentru a vedea un meci de volei. Când am ajuns acolo, am observat că defapt nu era nici un meci. Poate, totuşi aveau de gând să apară, aşa că am aşteptat. La un moment dat, s-a sunat de intrare, iar câţiva dintre noi au plecat la oră. Restul nu voiam, aşa că ne-am apucat să povestim. Era frumos, ca o poveste de tabară, copii chiulind de la ore. Deodată, am auzit un sunet de cheie în uşă. Când am realizat ce s-a întâmplat era prea tarziu. Eram blocaţi în liceu. Şi nu în liceu, ci în sala de sport.
Acel sunet ce ne poseda mințile sa deslănțuit : s-a sunat de ieşire, iar ultima oră de vineri se terminase. Toţi elevii s-au grăbit sa iasă, înafară de unul singur. Era un coleg care venea spre sala de sport căutându-ne. În curând, el află toată povestea: cum ne-a închis portarul acolo. El a început să caute cheia de rezervă. Din fericire, uşa de la dulapul cu chei fusese uitată deschisă. În zece minute a venit înapoi cu singura noastră speranţă. I-am mulţumit în grabă şi am fugit spre uşă, dar fericirea noastră pali repede: ultimul profesor ieşea pe poarta liceului mergând uşor. L-am urmărit până ce umbra lui se pierdu în lumina palidă a felinarului stingher. Ne uitam buimaci în noapte. În aer plutea dezamăgirea. Ultimul om ce ne mai putea salva plecase. Ne-am ghidat trupurile fantomatice spre clasa noastră pustie întrebându-ne alene ce să facem. Eram 20...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu