Atunci când... ești supărat, sau ai o zi proastă... Atunci când devii filozof uitându-te la ploaie... Atunci când te întrebi ce e iubirea... care e scopul ei, ce este ea defapt, de ce iubim și ce suntem noi, îndrăgostiții... Atunci când simți că dai tot ce poți, când încerci să le faci pe plac tuturor, când tinzi spre perfecțiune și... nu ești apreciat. Am avut o dorință... să fiu bun, cel mai bun... să fiu iubitul perfect, prietenul perfect, copilul perfect, elevul perfect... De ce? Nu știu nici eu. Dragostea e un înot greoi prin miere, iubirea îți dă această dorniță... să fii perfect... Auzi, ce inepție?! Perfecțiune... iubire... maturitate... vise... dorințe... termeni profunzi, dar atât de vagi pentru mine, aproape brutali. Dar pot oare cuvintele să fie brutale? Poate doar înțelesul lor. Gândurile mele sunt bete. Nici eu nu le mai înțeleg. Mă așez pe jos, în fața oglinzii, mă privesc adânc, dar mă simt privit de alt om. Uneori nu mă recunosc. De ce să tinzi să fii perfect?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu